miercuri, 30 decembrie 2009
Ma trezesc iar sa scriu de frica. De frica umbrei negre care-mi acopera acum ochii, inima, mintile.
Azi am fost foarte suparata la munca, nervoasa, mi-am plans de mila si m-am vaicarit. Eram suparata pe viata.
Tot azi, acum doua ore, am aflat ca Iorga, colegul meu, a murit...A murit...A murit...A fost sec, ireal parca glasul lui Andrei cand a lasat telefonul din mana: "Iorga a murit!"
...si nu-mi pot scoate din minte cuvintele astea, nu pot, si ma doare rau de tot, si ma doare gandul la fetita lui, la sotie...la colegii cu care eram azi acolo, la felul cum am plecat spre metrou, fara un cuvant, un cortegiu improvizat instant...
E ireal, e cumplita palma pe care am luat-o azi toti.
later edit:
Discuti, te razvratesi, urlii, plangi, incerci sa-ti controlezi respiratia...
Mai grav e ca nimic nu ajuta, nu ai unde sa gasesti consolare pentru "buba" de acum, nu poate nimeni sa pupe si sa treaca. In fata mortii suntem singuri, dintotdeauna, e legea care ne conduce...si-atunci de unde pana mea atata razvratire-n noi, atata incapacitate de a asimila asta?!?!
Imi vine sa injur, as scuipa...as face ceva rau...sa ma razbun. Da' pe cine ma razbun?
7 Comments:
Subscribe to:
Postare comentarii (Atom)
Il vom tine minte ca fiind mereu un om pe care te puteai baza, un bun coleg si un om minunat. Pacat...
Condoleante.