Mica Egoistă

Te trezeşti dimineaţă. La ce te gândeşti?
Te îndrepţi nerăbdătoare spre cafea, ţigară, soarele care intră pe geamul bucătăriei nu a fost niciodată mai zâmbitor şi îi zâmbeşti înapoi.
Cea care se uită la tine în oglindă te îndeamnă să zâmbeşti; eşti ciufulită, ai cearcăne la ochi si urme pe piele de la cearceaf. Tu zâmbeşti, da...eşti haioasă în dimineaţa asta.
Întâi pe mâini, ţi se prelinge până la coate. Apoi pe faţă. Încet, încet pe gât, pe umeri, simţi cum te trezeşti la viaţă şi eşti recunoscătoare pentru asta. Apa e viaţă şi îţi aleargă nestingherită pe corp, fiecare celulă, fiecare simţ tresare, fiecare curbă se lasă desfătată de răcoarea care o îmbrăţişează. Eşti un nou născut, eşti Eva înainte să muşte din măr, eşti tu cu tine înafara timpului.
Te ridci, laşi apa să se usuce in voie, pluteşti parcă pe razele ce se chinuie să treacă de copacul din faţa geamului. La ce te gândeşti?
Cât e ceasul? Nu mai contează, timpul ţine cu tine de data asta. Deschizi dulapul, o culoare îţi atrage privirea, e vibraţia de care aveai nevoie. Vaporoasă, lejeră, rochia te protejează ca puful din culcuşul unei păsări.
Mai iei o ţigară, o aprinzi şi pleci. La ce te gândeşti?
Zarva de afară e zgomotul de fond al râsului de copil care-ţi răsună în urechi. Tramvaiul e plin, oameni grăbiţi, ignoranţi, împovăraţi de griji, de crize, pierduţi parcă de mama lor...şi totuşi atât de dragi. Un zâmbet, o mână întinsă celui care avea nevoie, o privire de "Da, te înţeleg!" şi lumea parcă e mai bună, lumea îşi aduce aminte de începuturi.
Cobori din tramvai şi traversezi parcul. Domnul care udă florile e cam neatent, sau poate pus pe şotii, apa de gheaţă îţi ajunge pe picioare şi râzi vinovat de gândul copilăresc. La ce te gândeşti?
Sunt fluturi!!! A venit vara!!!

Am luat sala, na...trebuia sa zic si aici:)))

Mai am 10 minute si plec de la birou.
Gandul ca vreau sa plec, si nu doar de la birou, e din ce in ce mai aprins.
Azi ce era doar in gand se concretizeaza, sunt mai aproape.
Nu stiu de ce dau atata importanta.
Poate pentru ca eu am zis, in repetate randuri, ca nu am sa plec din aceasta tara.
Poate ca mi-e frica.
Poate ca nu vreau sa fac asta ci doar sa ma razvratesc.
Probleme mari domne'
Prea mari si nu mai vreauuuuuuuuu
Vreau liniste, normal, mediu, mic, lin, invizibil, spatiu, uitare, du-te naibii!
Abia au trecut 3 minute, hmm...greu trec.
Mai am 7.
Oare de ce nu ma mai suport si nu va mai suport?
Pe nici unul.
Ba da, pe unul...
Si ce daca? Prea putin.
Putin e bine totusi.
Au mai trecut doua minute.
Oare, stau eu si ma gandesc, oare o iau razna?
Aaa, azi m-a intepat ceva, o urechelnita, ustura al naibii.
A sarit toata lumea sa-mi dea creme si solutii si...
Si ce naiba va agitati asa?
As vrea sa ajung acasa si n-as vrea.
E abia marti....marti.
As vrea sa ma doara capul.
E mai usor daca toata asta se transfera la nivel fizic.
Au ma doare capul, ia pastila, dormi, uiti....lalala.
M-am cam plictisit de oameni.
Putini oameni pe lumea asta.
Putini care sa ma mai atraga, de fapt acum sunt fix 0, ZERO.
Inca 2 minute.
Si nu vreau sa scriu cu diacritice, nu vreau.
As vrea sa gasesc argumente...pentru orice.
N-am domne', n-am!
Azi am zis cuiva "Nu"...am uitat sa mai transcriu virgula si "dar-ul" in cuvinte.
A cascat ochii mari, acum chiar ca n-am mai vrut sa le transcriu.
Tare.
Nu-ul a inceput sa ma deranjeze mai putin.
Nu, Nu, Nu.
Bun...hai ca am plecat.

Nici când eram mică nu aveam un răspuns clar la "Ce vrei să te faci când o să fi mare?" Păi cum adică ce-o să mă fac? Oi vedea eu...
Iată că, inevitabil, m-am făcut mare. Ce sunt acum? Nu ştiu...mare?!

Ce am făcut până acum? Păi să vedem:
1. O şcoală generală...la cele mai bune clase din cele două şcoli din Moineşti.
2. Liceul, pardon...Colegiul Naţional Ferdinand I, printre cele mai bune din Bacău.
3. Am intrat la SNSPA, ultima deasupra liniei, dar na...concurenţă mare.
4. Am lucrat de la 15 ani, în vacanţele de vară, îmi dădea sentimentul de independenţă.
5. Am mai încercat: vânzări de acţiuni pe Bursă, PR la Casino Marriott, Organizator evenimente, ridicarea de la 0 a unei afaceri de "familie", actriţă de telenovele. Toate s-au finalizat aşa cum mi-am dorit.

Unde am ajuns? Adică...ce fac acum dacă tot sunt mare.
Acum...sunt pe punctul de a deveni (pe punctul=ani buni de acum încolo) o "femeie de carieră", whatever that means. Adică, mi-am muncit căpşorul ăsta într-un mediu internaţional, mediu în care am intrat accidental, pentru a "face ceva", a "deveni cineva". Poate, zic poate pentru că mood-ul meu se schimbă de la o zi la alta, am obosit. Poate m-am săturat de a fi cineva, poate vreau să fiu mică.

Acum ce?
Ei, aici vroiam să ajung. Acum vreau să plec. Unde? Nu ştiu, să plec să văd lumea. M-aş duce voluntar în Africa, m-aş înrola in Legiunea Franceză, aş spăla vase pe un vapor...numai să plec. Vreau să fac ceva care să nu fie aşa de responsabil, care să nu urmeze logic unui şir de evenimente, să nu fie previzibil. Şi am nevoie de asta pentru că simt cum îmi amorţesc pornirile, cum devine tot mai greu să mă las impresionată, cum e tot mai uşor să am fără să apreciez, cum nisipul mişcător al vieţii de zi cu zi mă inghite, mă sufocă.


Aşa că am să plec, nu ştiu unde şi cum, curând!
Nu vreau să se zică despre mine "Gândea cum trebuie.", mai degrabă "Trăia cum a vrut."