Mica Egoistă

Nici când eram mică nu aveam un răspuns clar la "Ce vrei să te faci când o să fi mare?" Păi cum adică ce-o să mă fac? Oi vedea eu...
Iată că, inevitabil, m-am făcut mare. Ce sunt acum? Nu ştiu...mare?!

Ce am făcut până acum? Păi să vedem:
1. O şcoală generală...la cele mai bune clase din cele două şcoli din Moineşti.
2. Liceul, pardon...Colegiul Naţional Ferdinand I, printre cele mai bune din Bacău.
3. Am intrat la SNSPA, ultima deasupra liniei, dar na...concurenţă mare.
4. Am lucrat de la 15 ani, în vacanţele de vară, îmi dădea sentimentul de independenţă.
5. Am mai încercat: vânzări de acţiuni pe Bursă, PR la Casino Marriott, Organizator evenimente, ridicarea de la 0 a unei afaceri de "familie", actriţă de telenovele. Toate s-au finalizat aşa cum mi-am dorit.

Unde am ajuns? Adică...ce fac acum dacă tot sunt mare.
Acum...sunt pe punctul de a deveni (pe punctul=ani buni de acum încolo) o "femeie de carieră", whatever that means. Adică, mi-am muncit căpşorul ăsta într-un mediu internaţional, mediu în care am intrat accidental, pentru a "face ceva", a "deveni cineva". Poate, zic poate pentru că mood-ul meu se schimbă de la o zi la alta, am obosit. Poate m-am săturat de a fi cineva, poate vreau să fiu mică.

Acum ce?
Ei, aici vroiam să ajung. Acum vreau să plec. Unde? Nu ştiu, să plec să văd lumea. M-aş duce voluntar în Africa, m-aş înrola in Legiunea Franceză, aş spăla vase pe un vapor...numai să plec. Vreau să fac ceva care să nu fie aşa de responsabil, care să nu urmeze logic unui şir de evenimente, să nu fie previzibil. Şi am nevoie de asta pentru că simt cum îmi amorţesc pornirile, cum devine tot mai greu să mă las impresionată, cum e tot mai uşor să am fără să apreciez, cum nisipul mişcător al vieţii de zi cu zi mă inghite, mă sufocă.


Aşa că am să plec, nu ştiu unde şi cum, curând!
Nu vreau să se zică despre mine "Gândea cum trebuie.", mai degrabă "Trăia cum a vrut."