Mica Egoistă

Te trezeşti dimineaţă. La ce te gândeşti?
Te îndrepţi nerăbdătoare spre cafea, ţigară, soarele care intră pe geamul bucătăriei nu a fost niciodată mai zâmbitor şi îi zâmbeşti înapoi.
Cea care se uită la tine în oglindă te îndeamnă să zâmbeşti; eşti ciufulită, ai cearcăne la ochi si urme pe piele de la cearceaf. Tu zâmbeşti, da...eşti haioasă în dimineaţa asta.
Întâi pe mâini, ţi se prelinge până la coate. Apoi pe faţă. Încet, încet pe gât, pe umeri, simţi cum te trezeşti la viaţă şi eşti recunoscătoare pentru asta. Apa e viaţă şi îţi aleargă nestingherită pe corp, fiecare celulă, fiecare simţ tresare, fiecare curbă se lasă desfătată de răcoarea care o îmbrăţişează. Eşti un nou născut, eşti Eva înainte să muşte din măr, eşti tu cu tine înafara timpului.
Te ridci, laşi apa să se usuce in voie, pluteşti parcă pe razele ce se chinuie să treacă de copacul din faţa geamului. La ce te gândeşti?
Cât e ceasul? Nu mai contează, timpul ţine cu tine de data asta. Deschizi dulapul, o culoare îţi atrage privirea, e vibraţia de care aveai nevoie. Vaporoasă, lejeră, rochia te protejează ca puful din culcuşul unei păsări.
Mai iei o ţigară, o aprinzi şi pleci. La ce te gândeşti?
Zarva de afară e zgomotul de fond al râsului de copil care-ţi răsună în urechi. Tramvaiul e plin, oameni grăbiţi, ignoranţi, împovăraţi de griji, de crize, pierduţi parcă de mama lor...şi totuşi atât de dragi. Un zâmbet, o mână întinsă celui care avea nevoie, o privire de "Da, te înţeleg!" şi lumea parcă e mai bună, lumea îşi aduce aminte de începuturi.
Cobori din tramvai şi traversezi parcul. Domnul care udă florile e cam neatent, sau poate pus pe şotii, apa de gheaţă îţi ajunge pe picioare şi râzi vinovat de gândul copilăresc. La ce te gândeşti?
Sunt fluturi!!! A venit vara!!!