Mica Egoistă

Motivul. Motivul este tot, pentru că şi atunci când zici "Fără nici un motiv", el există. Orice din ceea ce faci şi influenţează ceva are un motiv. Motivul meu? Nu-mi place să fiu slabă. Nu pot fi slabă. Dar nu înţelegeţi greşit, a nu fi slabă nu înseamnă neapărat că îmi petrec timpul călcând în picioare oameni, sabotând, sau mai ştiu eu ce. Nu, eu înţeleg altceva prin a fi puternic. Şi nici la greutate nu se referă, aici tre' să recunosc, mi-ar plăcea să mai slăbesc. Oricum, aşa ajung să elimin din viaţa mea lucrurile care mă slăbesc. Oricât aş ţine la ele, oricât ar durea. Nu cred că am fost învăţată aşa, cred că aşa am ajuns să fiu.

Tocmai am vazut ultimul episod dintr-un serial foarte mişto. Am avut 2 zile la dispoziţie, singură, în care am dormit, m-am uitat la serial şi am muncit. De fapt, ce încerc să zic e că după foarte, foarte mult timp am avut răgazul să mai şi gândesc.
Zilele astea m-a tot bântuit un titlu de postare "Oameni mari şi oameni mici". Nu ştiu dacă l-am visat într-o noapte, dacă l-am citit undeva şi nu-mi mai aduc aminte, şi nu ştiu exact ce ar trebui să gândesc pe marginea subiectului. Ideea e, totuşi, simplă: am început să ... . Nu mă aştept să ţină mult. e oarecum mai uşor şi mai comod să mă ignor şi simt că am intrat iar în criză de energie, în starea în care las lucrurile să vină aşa cum vor. Simt am zis? Sper.
Am iubit mereu copiii. De fapt, iubit e un mod de exprimare cvasi politic. Îi invidiez. Nu vreau să mă melancolizez pe subiectul copilăriei, nu. De ce invidiez, sau de ce mă agăţ mereu de copilărie şi copilărisme? E simplu. Ca om mare ce sunt acum, îmi invidiez libertatea pe care am avut-o, curajul, inconştienţa şi uşurinţa cu care măsuram totul în ce vreau, ce-mi place, ce cred că e bine, ce ştiu că e rău dar tot am să fac. Ca om mare nu le mai ai şi aş prefera să nu mă contrazică nimeni aici, ar fi absurd.
Mă întreb de ce folosesc aşa de des cuvântul "simplu". Nu e nimic simplu şi al naibii să fiu dacă am încercat vreodată să fac ceva simplu sau să simplific. Simplitatea e frumuseţe? Nu. Simplitatea e oala cu apă în care îţi pironeşti ochii când tai ceapă, ca să nu te usture. Simplitatea e ca un cearşaf alb, din bumbac, abia luat de pe culme, în care abia aştepţi să te tolăneşti. Nu, mie îmi plac cearşafurile roşii, mov, maro, negre. Cearşafuri lucioase, grele, care nu te îndeamnă la somn. Te îndeamnă să creezi poveşti.
Câteodată îmi vine să mă strâng singură în braţe şi să mă alint când văd cu câtă graţie şi uşurinţă o iau razna, apoi încerc să repar, apoi îmi dau seama că asta ar face un om mare, apoi realizez că nu-mi place să fiu un om mare, apoi fac o prostie şi mai mare, apoi încerc să o repar şi pe asta, apoi creez drama, apoi mai trag oameni după mine, apoi mă supăr pe oameni pentru că nu joacă cum vreau eu, apoi plec, apoi sufăr după oameni, apoi îmi dau seama că nu după oameni sufăr, apoi cad de acord cu mine însămi că trebuie găsit un vinovat şi acela nu trebuie să fiu eu, apoi  găsesc vinovatul şi îl arat cu degtul în faţa conştiinţei mele rănite, apoi îmi dau seama că nu o interesează, apoi graţiez vinovatul şi aştept să uite, apoi mă plictisesc şi o iau razna.

Acum chiar mă alint. Sunt atât de obosită.

Mereu mi-au placut tantiile alea din filme care scriau romane in timp ce calatoreau cu trenul. N-am ajuns eu la stadiul ala si nici n-am sa ajung acum. Tantiile alea nu erau in trenul InterRegio Bucuresti Nord - Suceava. Aici totul e mult mai palpitant.


Setup-ul e simplu: in fata mea stau doi cetateni la vreo 60 si ceva de ani. Desi s-au intalnit acum, vorbesc de parca s-ar cunoaste de o viata - asta-mi place mie la moldoveni! Langa mine, doarme cu capul pe masa nepoata unuia din ei. Trenul a plecat cu 40 de minute intarziere.
Un rand mai in fata e o doamna cam de aceeasi varsta impreuna cu sotul si cu nepotul. Doamna e suparata si vorbeste destul de tare: e suparata ca nu se opreste aerul conditionat. Doamne fer'!
Vizavi de mine sta un tigan caldarar. E mandru de asta. Are la picioare o chestie mare din fier, rotunjita la un capat. Mi-a zis cum se numeste da' am uitat. Oricum, 'chestia' o foloseste pentru a bate alama pe ea. Pare un om simplu si de treaba.
Stati un pic, nepotica mi-a dat telefonul pe jos. Avem o problema in fata, unul dintre interlocutori nu stie cine e Pinalti. Acum sa vezi explicatii.
Nasu'...si nasa, daca e sa o luam asa, se plimba de zor dintr-o parte in alta a trenului.Avand in vedere ca nu-mi incap picioarele in spatiul dintre banchete, le-am strecurat pe culoar. Deja ma dor gleznele de la tras, ridicat, strambat picioarele ca sa treaca ei.
O tipa fumeaza pe ascuns la baie. O simt cand trece pe langa mine si imi cam face pofta. Hm, oare ce statie urma dupa Buzau? Pana mea, poate uit sa cobor.
Domnul caldarar ma intreaba daca 'Coasta mult o dracii(laptop-ul) din aiasta?'. Costa.
Doamna din fata a adormit cu gura deschisa iar nepotul sa uita fix la ea. Ma intreb ce l-o fi fascinand asa, sau poate vrea sa-i faca vreo gluma. Am sa-l urmaresc.
Cred ca ma duc sa fumez o tigara. Vin repede.
Asa, dupa Buzau vine Focsani, si dupa Focsani vine Marasesti. Aici cobor, astept o ora si iau trenul Regio catre Comanesti. Inca ma intreb de ce nu schimb eu la Adjud.
Tanti care trecea cu bere, covrigi si apa trece acum cu lantisoare si ghiuluri. De vanzare si astea, bineinteles.
Cumva am ajuns la o ora intarziere. Nu cred ca o sa ma plictisesc prin Marasesti.
Domnul caldarar s-a trezit speriat: 'Suntem la Ploiesti?' I-am repetat de vreo doua ori 'Buzau' si a adormit la loc.
Pustiul din fata si-a schimbat tinta, nu se mai holbeaza la bunica...nu stiu la ce se uita ca nu vad in directia aia. Pare interesant.
Nepoata, cea de langa mine, nu are mai mult de 14 ani. E foarte bronzata si are mainile muncite. E data cu oja portocalie, imi place de ea.
Un prieten ma tine de vorba, sa nu adorm. De fapt, el dirijeaza avioane. Si ii place ce face pentru ca-l asculta. Foarte interesant.
Oooo, au stins becurile. Sa vezi acum impleticeala pe culoar. Cica sa-si aprinda fiecare luminita. Frumos, eu n-am. 'Da aveti laptop...' mi se zice. Asa e. Am. Deci nu am dreptul la luminita. Am impresia ca o sa trebuiasca sa sar dintr-un tren in altul...altfel nu ma vede mama la ochi la 7 dimineata.
A venit un tip din celalalt vagon sa-mi ceara parola de la wireless. Ce m-a ginit.
Am plecat de la Ramnicu Sarat. Am fumat o tigara cu 'Nasa', suntem prietene. Domnul caldarar ii repeta de vreo 10 minute 'Sa ma anuntati cand e Maraseti!', 'Marasesti e pe partea asta?', 'Ce buton s-apasa sa deschid usa?', 'Verde?', 'Verde!', 'Verde?', 'Verde dom'le, verde!', 'Deci verde, da?'.
A inceput un mini concert de sforaituri. Acum plange un bebe. Eu mi-am uitat castile acasa. Am amortit si nu mai stiu cum sa stau pe scaun.
Dupa Buzau era Ramnic si apoi Focsani. Pana mea, mereu uit o statie.Nu-mi mai fac griji ca uit sa cobor la Marasesti. Domnul caldarar se asigura de asta de vreo 20 de minute. 
Mama ce somn imi e si nu mai am net! Cred ca pot sa prajesc oua pe telefon. Cat mai e pan' la Focsaaaaaani?
S-a trezit nenea din fata mea. Se uita fix la mine si cred ca are chef de vorba. Momentan se multumeste sa pandeasca prin lateralul laptop-ului ce fac eu aici. Mno, bine.
A trecut o tipa cu o rochie misto: somon.
Chestia de fier pentru facut cazane se tot roteste pe aici. Sincer sper sa nu-mi vina peste picioare. Oare cat o fi de grea?
3:21 Cred ca ne apropiem de Focsani, a revenit netul. Focsaaaaaaaaaaaaaani! Am ajuns!
Hai ca inchid un pic astea pe aici, tre sa ma pregatesc.
(...)
4:09 Deeeeeci, m-am urcat in trenul numarul 2. Sa va zic ce s-a mai intamplat:
1. Bunica dormea cu capul pe masa. Intr-un final si nepotul a obosit si dormea cu capul pe bunica.
2. Unul din nenii din fata mea era din Bolintin, nu era moldovean. Se ducea la Piatra Neamt la un prieten pe care nu l-a mai vazut de 25 de ani.
3. Baiatul cu wireless-ul imi ceruse parola ca sa descarce si el '...2, 3 melodii. Ca m-am gandit ca daca ai net pe laptop tre' sa ai abonament smecher.' Ce sa zic, l-a dus mintea.
4. Domnul caldarar era convins ca merg cu el la Galati. L-am ajutat sa coboare din tren. 'Chestia' de facut cazane e foarte, foarte grea. Bine, nu mi-e rusine nici cu geanta mea. I-am facut cinste cu o cafea la chioscul din Marasesti si ne-am despartit cu urari de bine.
6. Am aflat ce fac de fapt nenii aia cu ciocanele la roti. Am vazut ce inseamna sa desprinzi o locomotiva si ce sunt toate cablurile alea. Bine...am ascultat, ca de vazut n-am vazut nimic.
5. Sunt in acel tren care se imparte in doua la un momentdat. O parte pleaca spre Comanesti si o parte spre Buzau. Sincer sper sa fiu in jumatatea care trebuie.
6. M-am urcat la clasa I desi am bilet la clasa a IIa, sincer sper sa nu ma mute nenea de aici.
7. Bateria ma mai tine vreo doua ore. Cam cat am nevoie sa ajung in Comanesti. Sper sa nu mi se termine inainte de Darmanesti si sa adorm iar cu o statie inainte de unde tre' sa cobor.
8. As vrea sa se faca ziua, sa vad si eu ceva pe geam.
9. Scaunele de clasa I de la Regio(personal) sunt foarte confortabile.
10. 4:20, plecam. Sper ca spre Comanesti. Momentan merg in directia de unde am venit. Suspans...


A venit Nasu. Nu m-a mutat si nu mi-a zis ca merg in directia opusa. So far, so good. Ma astept ca in acest tren sa se urce personaje interesante. Desi clasa I nu stiu daca e locul potrivit pentru asa ceva. Am apasat niste butoane gresite si am fundal pe text. Corectam mai tarziu...daca aflam cum.
Imi place trenul asta. Face 'tacam, tacam'...cum facea cand eram eu mica.
A venit un nenea care cred ca e sefu' lu' nasu'. Mi-e cunoscut, cred ca ne-am mai intalnit pe acelasi traseu pe cand eram in facultate. E dubios. Ma intreaba ce tot scriu acolo. 'Povestesc pe blog despre drum.' E putin derutat. Nu stiu ce a inteles el, dar imi vorbeste despre politica. Nu-i place de Basescu. 'Ponta e baiat finut!', 'Ce dreacu' e plagiatul ala? Ce ma f**e pe mine grija?'. Ii explic ca plagiatul inseamna sa furi, sa trisezi. E deranjat. 'Da-i dreacu', toti fura!'. L-am suparat si pe asta, a plecat.
Se intampla ceva dubios si cu frana brusca. Inca nu vad nimic afara.
Bateria mea e putin ciudata: cand era plina imi zicea 2h 12 min, acum ca e la jumate imi zice 2h 26 min. O fi de la frana. Chiar n-as vrea sa ajung la Miercurea Ciuc, din nou.
4:48, se face ziua afara. In stanga mea se vede cerul mai rosiatic. Ham, cica am o busola pe manerul de la geanta. Oare cum era...
4:56 Ma doare spatele si m-am intins pe o bancheta. Laptop-ul pe burta. Geanta in mijlocul compartimentului. 
4:59 Adjud. As vrea totusi sa nu ma deranjeze nimeni. Nu stiu exact care e treaba aici. As fuma o tigara da' n-am cu cine lasa astea.
5:08 Plecam din Adjud. Un nenea a intrat la mine in compartiment. Auzi...'la mine'. Bateria si-a revenit, ma mai tine o ora jumate. Nu e de ajuns!!! Incepe lumea sa se trezeasca pe Facebook. 
Nenea din compartiment are fata de om aspru. Cred ca il deranjeaza geanta din mijlocul compartimentului dar ideea de a ma ridica de aici pare crunta in acest moment. Voi analiza situatia.
5:17 Plus 1h si 17 min cat ma mai tine bateria faaaaaac...6:34. Da, adorm la Darmanesti. A venit nasu' si sta de vorba cu nenea aspru. A lasat usa deschisa la compartiment si mi-e frig. Se uita dubios la mine si cred ca o sa comenteze ceva. 'Don'soara, da ci tot scriiti acolo?', 'Pe blog.' Liniste. Dap, i-am inchis gura. Am 3 prieteni online pe Facebook si nu stiu pe care sa-l stresez.
5:24 Omul aspru ofteaza des. Joaca poker pe telefon si cam vorbeste singur. E ziua afara, doamne cat de frumos e pe aici!
5:30 Omul aspru a coborat intr-un camp. M-a ciupit un tantar si doi neni care au trecut pe culoar fac misto de mine. Doi din cei trei prieteni m-au luat la ochi si ma tin de vorba. E bine, doar ca bateria ma mai tine o ora. Ar fi interesant sa aflu unde sunt. Aham, Caiuti. Acum ceva vreme citeam mereu 'Caluti'.
5:44 Ma doare gura de atata vorbit pe blog. Am ajuns la Borzesti Bacau si ma opresc aici cu scrisul...daca am ajuns si unde am ajuns va zic mai incolo.

14:13 M-am trezit si ma pregatesc sa mananc o delicioasa ciorba de perisoare, o friptura light, prajitura de caise si spuma de fructe. Aaa, am ajuns cu bine acasa.

Te învârţi,  te învârţi,  te învârţi,  te învârţi şi totul e în ceaţă, totul e neclar, şters, ca o dâră de ruj desenată de un dos de palmă şi e bine. Senzaţia că nimeni nu te poate prinde, că totul e haos şi tu eşti doar un fir de praf care-şi caută un loc...undeva.

27 km până la Adjud. De aici încep toate poveştile cu "dusul acasă". În dreapta e Siretul, aici mergeam cu tata la pescuit. Mai încolo pe stânga e un motel/bar/restaurant unde beam un suc, fumam o ţigară şi puneam ţara la cale înainte să ne îndreptăm spre casă.

Ştiţi zilele alea pe care le începeţi minunat şi pe parcurs se găsesc unii să vi le indese pe gât?
Ştiţi zilele alea în care îţi propui să rămâi calm, răbdător, zâmbitor până la final şi chiar ai şanse, pentru că ziua e minunată, da' vine unu şi se sterge pe bocanci cu karma ta?
Ştiţi momentele alea în care zici că nimic nu ţi-ar putea şterge zâmbetul de pe buze, dar se găseşte cineva să-ţi dovedească opusul?
...ei bine, o zi din aia am avut şi la dracu' că se anunţa una din puţinele zile de luni minunate.
Şi până o să-mi revin voi sista următoarele servicii:

1. Serviciul "mama răniţilor" se sistează pe perioadă nelimitată din lipsa de resurse necesare suportării prostiei
2. Serviciul "hai că fac cumva şi o scoatem la capăt" se sistează până la prezentarea de către solicitant a unei dovezi de minim bun-simţ
3. Serviciul "prieten când n-ai prieteni" se sistează până în momentul în care mă plictisesc şi voi simţi nevoia să socializez doar de dragu' de a socializa
4. Serviciul "fata bună la toate" se sistează până în momentul identificării unei alte persoane asemănătoare, să mă simt şi eu motivată

Până la alte dispoziţii, vouă celor care mi-aţi stricat ziua vă transmit cu multă căldură: fuck you all till further notice!

E a o mie una oară când intru aici şi nu ştiu ce să scriu. Am şi uitat pe unde sunt diacriticele astea...hmm.

Nu că nu aş avea despre ce să scriu, cred că am. Da' nu-mi mai vine. Şi punct.

Cumva ar trebui să mă bucur...dacă nu scriu aici înseamnă că totul e bine: fără depresii, fără răzvrătiri, fără întrebări tâmpite.

O fi efectul de "femeie măritată", cum ar zice anumiţi, de altfel binevoitori, prieteni. Mmmm, nope...nu e asta. Tot am aşteptat schimbarea da' n-a venit.

O fi lenea. Mhm, most likely.

O fi egoismul. Păi da, de la vorbe am trecut la fapte. Mira-m-aş! (ce combinaţie idioată de litere)
Şi cum nu ştiu ce am, e un motiv destul de bun să scriu aici: nu ştiu ce am.

Zilele trecute mă întreba cineva "ce mai faci?". Nu cred ca cineva-ul ăla a vrut să-mi reproşeze ceva...dar aşa am simţit. Am stat şi m-am holbat la intrebarea aia destul de mult. În acelaşi timp mă întrebam: "Şi chiar aşa, Roxana, ce mai faci?" Cum, ce fac? Multe! "Ce?" Păi...multe. Oricum, ideea e că n-am ştiut ce să răspund...adică oricum am zis o prostie după o oră de dialog intern. Şi uite aşa, oricât de mult mă enervează întrebarea asta...acum mi-a prins bine. Adevărul e că ultimele luni au fost atât de intense încât îmi este foarte greu să discern, să filtrez, să pun degetul pe ceva...cu alte cuvinte nu ştiu ce am mai făcut, nu ştiu ce fac.

Da' nu-i nimic! Mi-am adus aminte de ce zicea un filosof tare drag mie, Karl Popper. În linii mari, el era de părere că noi nu trăim, sau nu ar trebui să ne amăgim că trăim, într-o lume a certitudinii...ci mai degrabă într-o lume în care căutăm să eliminăm erorile. Concluzia era că trăim în cea mai bună lume de până acum. Şi ca să fac o paralelă, eu sunt cea mai bună Roxană de până acum!

...gata, am lămurit şi chestia asta. Noapte bună!

sR