marți, 31 ianuarie 2012
E a o mie una oară când intru aici şi nu ştiu ce să scriu. Am şi uitat pe unde sunt diacriticele astea...hmm.
Nu că nu aş avea despre ce să scriu, cred că am. Da' nu-mi mai vine. Şi punct.
Cumva ar trebui să mă bucur...dacă nu scriu aici înseamnă că totul e bine: fără depresii, fără răzvrătiri, fără întrebări tâmpite.
O fi efectul de "femeie măritată", cum ar zice anumiţi, de altfel binevoitori, prieteni. Mmmm, nope...nu e asta. Tot am aşteptat schimbarea da' n-a venit.
O fi lenea. Mhm, most likely.
O fi egoismul. Păi da, de la vorbe am trecut la fapte. Mira-m-aş! (ce combinaţie idioată de litere)
Şi cum nu ştiu ce am, e un motiv destul de bun să scriu aici: nu ştiu ce am.
Zilele trecute mă întreba cineva "ce mai faci?". Nu cred ca cineva-ul ăla a vrut să-mi reproşeze ceva...dar aşa am simţit. Am stat şi m-am holbat la intrebarea aia destul de mult. În acelaşi timp mă întrebam: "Şi chiar aşa, Roxana, ce mai faci?" Cum, ce fac? Multe! "Ce?" Păi...multe. Oricum, ideea e că n-am ştiut ce să răspund...adică oricum am zis o prostie după o oră de dialog intern. Şi uite aşa, oricât de mult mă enervează întrebarea asta...acum mi-a prins bine. Adevărul e că ultimele luni au fost atât de intense încât îmi este foarte greu să discern, să filtrez, să pun degetul pe ceva...cu alte cuvinte nu ştiu ce am mai făcut, nu ştiu ce fac.
Da' nu-i nimic! Mi-am adus aminte de ce zicea un filosof tare drag mie, Karl Popper. În linii mari, el era de părere că noi nu trăim, sau nu ar trebui să ne amăgim că trăim, într-o lume a certitudinii...ci mai degrabă într-o lume în care căutăm să eliminăm erorile. Concluzia era că trăim în cea mai bună lume de până acum. Şi ca să fac o paralelă, eu sunt cea mai bună Roxană de până acum!
...gata, am lămurit şi chestia asta. Noapte bună!
sR
