Mica Egoistă

Eu mint. Tu minţi.
Minciuna face parte din viaţa noastră ca aerul pe care-l respirăm. De ce? Conform cercetărilor mele îndelungate şi bine documentate, adevărul e mână în mână cu minciuna, nu se poate să ai unul fără celălalt. Minciuna este până la urmă o formă de adaptare, de integrare în mult evoluata noastră societate.
Eu am minţit mult.
Am avut impresia la un moment dat că nimeni din cei care mă înconjoară nu mă cunoaşte. Am hotărât atunci să nu mai mint, să răspund răspicat doar adevărul. Planul era să văd câţi oameni mai rămân prin preajmă. Mi-a făcut, ce-i drept, o plăcere nebună să fac asta. Când îi arunci omului adevărul în faţă e ca şi cum l-ai lăsa gol puşcă în plină stradă. Cât de ipocriţi putem fi, să cerem adevărul, să ne batem cu pumnii în piept că preferăm să ni se zică verde-n faţă, cât de inconştienţi putem fi să credem că ne-am adapta într-o lume plină de adevăr? Ideea e că suntem cam proşti. Oricât de amuzantă a fost perioada asta de "tell the truth, and nothing but the truth" m-am cam plictisit de aceleaşi feţe, aceleaşi reacţii şi aceeaşi oameni căzuţi din lună.
Încă mai mint.
E un lanţ vicios: eu mint, tu minţi pentru că eu mint şi pentru că cei din jur fac la fel, e atât de simplu.
Şi nu, aici nu accept păreri contra. Ştiu că e greu să înghiţiţi asta...luaţi cu zahăr.