Mica Egoistă

E posibil să te plictişeşti în mijlocul unei mari agitaţiuni? E posibil să te plictiseşti, nu să te enervezi, nu să-ţi iei câmpii, nu să fi stresat, ci pur şi simplu să te plictiseşti de ea, să o priveşti cu mult sictir? La mine se pare că da, e posibil.
Oricât ar încerca forţele să mă atragă în vâltoarea asta, rămân impasibilă, şi uneori mi-e ciudă. M-am săturat oficial să mă tot frământ pentru orice răhăţel. Ia să vedem cum e să nu-mi mai pese. Ia!
Aş vrea în momentul de faţă să-mi aprind un trabuc, să ridic picioarele pe birou şi să am paharul de whisky lângă mine, cam cum era JR în Dallas. Uite aşa!
Şi aş mai vrea să visez noaptea (cu ochii deschişi visez destul) tot felul de idei năstruşnice în legătură cu orice. Simt că-mi pierd din creativitate, nu-mi mai pasă ce-mi iese pe gură, nu mai ştiu ce muzică să mai ascult şi în fiecare zi am impulsul de a bate pe cineva, de fapt de a face ceva rău (cam ca animalele). Cred că seamănă puţin cu "midlife crisis", da nu înţeleg de ce tre să le fac eu pe toate mai repede, că sunt printre puţinele "foste copii" care nu-şi doreau să crească (da, cred că şi asta e o dovadă de maturitate). Acum mi-am dat seama că nu am mai scos limba de muuuullt timp la cineva (trec asta pe lista "must-do").
Şi mi-am mai dat seama de ceva: majoritatea cunoscuţilor şi apropiaţilor mei nu ştiu de blogul ăsta, da şi când află!!! Se uită la mine de parcă mă văd pentru prima oară în viaţa lor, bună treabă, îmi place să-i observ.

Mă duc să caut un trabuc. A! De joi încep lecţiile de dans. Acum să mă vedeţi!

sR