Mica Egoistă

Care ţine de memorie.
În ultimele zile m-a frământat un gând. De ce unii oameni trec mai uşor peste obstacole faţă de ceilalţi?
Concluzia?
Unii oameni au "memoria durerii", a răului, alţii au "memoria bucuriei", a binelui. I-am observat atent pe mulţi din jurul meu. E clar, unii nu pot trece peste anumite greşeli, peste întâmplări nefericite, şi nu pentru că nu vor, ci doar pentru că nu pot uita "răul". De fiecare dată când mă gandesc la oamenii aceştia, parcă văd o musculiţă care se zbate să iasă din pânza unui păianjen, sau un animal căzut in nisip mişcător. Se zbat să scape, îşi consumă toată energia, doar pentru a amâna finalul inevitabil. E fascinant să observi într-o conversaţie de exemplu, felul constant în care răspund unii oameni. Aproape poţi anticipa o reacţie sau o afirmaţie.
Mai sunt cei cu "memoria bucuriei", oamenii veseli. Le fel ca ceilalţi, au problemele lor, trec prin tot felul de drame, numai că ei "uită" repede partea rea. Învaţă din orice, sunt prietenii la care apelezi când eşti trist, te simţi în largul tău în preajma lor. Ei sunt cei care se opresc la un moment dat şi au impresia că iau totul prea uşor, că sunt lucruri importante pe care le tratează cu indiferenţă, dar trec şi peste asta la fel cum au facut-o şi până atunci.
Nu pot uita categoria de mijloc: acei "lache" ai societăţii, după cum i-a numit o colegă. Ei sunt cei fericiţi într-u ignoranţă, cei pentru care viaţa este egală cu necesităţile zilnice, şi aici mă refer la cele de la baza piramidei.

Nu, nu e aceeaşi împărţeală ca : optimişti şi pesimişti. De multe ori pesimiştii sunt cei cu memoria bucuriei, pentru că in efervescenţa lor se aşteaptă oricând să fie loviţi, iar optimismul celor care nu uită durerea este bine motivat: sunt pregătiţi pentru orice.

sR