Mica Egoistă

Am realizat devreme că nu am nici un talent vizibil, palpabil, că am câte puţin din toate şi niciodată deajuns.
În clasa a 9a cineva a crezut că pot să cânt, aproape reuşisem, cu multa muncă, plânsete şi nervi întinşi la maxim. Nu am să uit niciodată senzaţia pe care o aveam pe scenă, tremurul genunchilor, lacrimile care mă podideau de fiecare dată, bucuria că cei care mă ascultau păreau că simt şi ei ce simt şi eu. Da, cântam folk. Tipic mie, m-am apucat de fumat şi s-a dus dracu tot. Şi in multe alte domenii la fel. Nu mai am regrete, poate mi-e ciudă pe mine un pic dar asta trece repede, în fond şi la urma urmei am făcut ce am vrut.
A doua încercare a fost cântatul la chitară. Mi-am tăiat unghiile până la carne, lucru tragic dealtfel în liceu, şi m-am pus pe învăţat. Poate din cauză că învăţam cu acelaşi tip care m-a învăţat şi să cânt, sau pentru că la vremea aceea priorităţile se schimbau repede, am renunţat si la asta. Faptul că am renunţat atunci mă doare de fiecare dată când aud pe cineva cântând la chitară, mă trezesc fără să vreau cu lacrimi până în bărbie. Dap, oricât de tâmpit ar suna, chitara e singurul lucru care mă poate manipula, de fapt omul cu chitara (da, mulţi ştiu deja asta).
M-am gândit eu la un moment dat, dacă tot reuşesc să plâng la comandă, şi în general, să joc teatru, să joc in telenovele. Asta a fost o experientă foarte tare. Am primit un rol...nu aş putea spune secundar, mai bine episodic într-o telenovelă pe Antena1. Când m-au sunat pentru rol nici nu auzisem de ea. A fost foarte tare să cunosc actori mari, pe care îi vedeam doar la TV, să glumească cu mine, să-mi dea sfaturi. A fost amuzant şi cu machiajul, cu indicatiile scenice, dar pentru o singură scenă, maxim două pe zi să pierzi timpul prin studiourile alea...nu mi-a plăcut. Aşa că logic, după ce am terminat "filmările" nu m-am mai dus când m-au chemat (la "Restul e tăcere" m-aş fi dus). Încă mă mai sună, deci nu e totul pierdut.
Am mai încercat să scriu...dar flacăra inspiraţiei se stinge repede sau e prea mofturoasă. O chestie care o făceam în liceu şi chiar îmi ieşea era coregrafia, că doar imaginaţie aveam si eram căutată, mai ales de aspirante la miss. Mda, îmi plăcea să le chinui.
Sunt sigură că am mai încercat multe lucruri fără un rezultat demn de menţionat sau amintit. Ideea e că am învăţat care e treaba cu multe domenii, am cunoscut Oameni în adevăratul sens al cuvântului, şi...ei da, şi-a vazut mama fiica la televizor, şi bunica, şi unchii, şi mătuşile... :))

sR