duminică, 13 decembrie 2009

În ultimul timp parcă toată lumea ţine să-mi bage pe gât că vorbesc altă limbă.
Aseară, cineva a aflat depre blogul meu. Cineva care mi-a zis, ca un reproş, că am multe feţe. Fiecare din noi, oricât de simpli ne-am fi născut, are mai multe feţe.
De obicei nu dau doi bani pe ce spun cei din jur depsre mine, e poate un mecanism de apărare, ignoranţă, nu ştiu...pur şi simplu aşa sunt. Persoana despre care vorbesc îmi este foarte dragă, de fapt e puţin spus "dragă", dar nu asta e ideea. Ce mă seacă pe mine, ce mă face să mă gândesc că mi-ar fi mult mai bine într-un azil izolat undeva la munte, e când oamenii pe care-i iubeşti, oameni la care ţii, nu te cunosc, nu fac nici un efort să te cunoască. Poate pentru mulţi viaţa asta e alb-negru, poate multora le e mai uşor să tranşeze totul în bine şi rău, dar eu NU sunt aşa, oricât aş încerca. Nu ştiu dacă aşa am fost mereu, dacă aşa am devenit, dacă sunt imatură şi la un moment dat mă voi trezi din visul ăsta copilăresc, nu ştiu. Ce ştiu e că mi-e greu să mă transform în ce vor ceilalţi de la mine, mă chinuie şi mă roade în fiecare zi că nu pot fi simplă, normală, banală.
Nu sunt o anti-socială, am mulţi prieteni. Nu sunt emo, am mereu un zâmbet pe faţă şi o capacitate mare de a înghiţi în mine multe. Ai zice că mă integrez perfect. Mă mint pe mine şi pe cei de lângă mine când zic asta. Sciu mult şi parcă fără nici o noimă, dar scrisul mă vindecă, sau măcar îmi dă forţă să merg mai departe.
Când am început să scriu pe primul blog, aveam mulţi nervi, mai ales pe mine, mai ales pe lume. Ştiu că la un moment dat începusem sa moderez tonul postărilor doar pentru că unora nu le-ar fi plăcut. Pe naiba! Cine vrea să mă cunoască întâi să înţeleagă, cine vrea să mă iubească, să mă accepte aşa cum sunt, cine nu dă doi bani pe mine, pe ce zic eu aici, îl felicit şi îl sfătuiesc să nu facă prostia să-i pese de mine. Nu, ca în filmele alea cu buget redus, eu sunt tipa în jurul căreia se năruie tot. Probabil am să sfârşesc singură, puţin ţîcnită, alcoolică, renegată de toţi, recitănd versete din Biblie. Romantic.

Da, blogul ăsta este PENTRU mine, DESPRE mine, şi va fi DOAR pentru mine. Pentru că aşa vreau eu. Vă iubesc pe toţi, dar staţi cît mai departe!

sR

0 Comments:

Post a Comment



|