Mica Egoistă

N-am nici un chef să scriu şi oricum n-am să uit zilele astea niciodată, însă vreau să rămână aici, pentru când am să fiu lucidă şi am să mă pot amuza copios pe seama lor.

Trebuia să-mi treacă prin minte, privind istoricul realizărilor mele, că a-ţi lua carnetul fiind Roxana Farcaş va fi o problemă (şi nu mă refer la faptul că am picat prima oară, e normal). Undeva pe parcurs am uitat asta şi am trăit cu ideea sinceră că, în astea patru zile care au trecut, pot să le fac pe toate. 

Zilele 1 si 2 : Trei nebune pleacă la mare. Ajungem la mare, instalăm cortul într-un mare fel, facem baie, plajă, baie, plajă, foc, admirăm un OZN, ne batem cu ţânţari, cărăbuşi şi alte insecte neidentificabile, baie noaptea printre "stele", în fine...de vis.

Ziua 3 :  O zi interesantă, plină de întâlniri mai mult sau mai puţin întâmplătoare, multă agitaţie, situaţii amuzante, prieteni noi, prieteni vechi regăsiţi....asta până la ora 19:00. O oră rezonabilă, credeam noi, pentru a pleca de plajă si a prinde trenul de 21:16  spre Bacău, unde trebuia sa ajung la 8 dimineaţa pentru traseu. Nu ştiu cum am ajuns să facem în trei ore un drum de juma de oră, dar am reuşit...noi şi ceilalţi oameni blocaţi prin Năvodari. 
Trenul meu plecase de ceva timp şi soluţia de moment a fost să-l prindem la Feteşti. Degeaba a făcut Rox tot felul de giumbuşlucuri, când am văzut zecile de kilometrii măsurate în maşini îngrămădite una în alta am înţeles că trenul ăla e pierdut de tot. După lungi discuţii, telefoane sunând în continuu, am hotărât că plec din Bucureşti cu IC-ul de la 06:00, iar instructorul să încerce să-mi ţină examinatorul acolo.

Ziua 4 : Am ajuns în sfârşit pe autostradă, de fapt, la primul Litro. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva: oamenii alimentau şi plecau, cozi interminabile la baie, casieriţe cu nervii la pământ, în stare să-ţi zică să iei ce vrei de pe rafturi şi să pleci, numai să le laşi în pace. Pe la ora 4 dimineaţa eram acasă. M-am gândit "Nu mă culc, că nu mă mai trezesc..." Am făcut un duş, mi-am făcut o cafea şi am mai făcut, desigur, marea greşeală să pun capul pe masă. M-am trezit la 6 fix, moment în care trenul meu pleca din gară. Au fost câteva minute în care am crezut că-mi pierd minţile, noroc cu Gabi : "Cheamă un taxi, îmbracă-te şi fugi, mai ai un tren la ora 7:00, rezolvi de pe drum." Am ieşit din casă doar cu poşeta pe umăr, m-am urcat în taxi şi la 7:00 fără 10 eram la gară. A fost prima dată când am mers cu naşu'. Am coborât la Bacău şi am alergat până la primul taximetrist : "Trebuie să ajung la stadion în 5 minute!", "Da, haideţi!". Peste 5 minute coboram în spatele stadionului.

Examenul: "Ce faci mâţă? Ai ajuns?" Instructorul meu era incredibil de vesel având in vedere că stătuse o zi întreagă cu capul în soare din cauza mea. În jurul lui, alţi instructori şi oameni care aşteptau să dea examenul: "A venit fata de la Bucureşti!". Se pare că eram o mică vedetă în rândul lor. După două ore de aşteptare(da, după ce am pierdut două trenuri am mai avut şi de aşteptat) îmi vine rândul. Abia mai puteam să ţin ochii deschişi, volanul, schimbătorul de viteze ardeau îngrozitor şi, colac peste pupăză, examinatorul a oprit şi aerul condiţionat. 
"Deci tu eşti domnişoara din Bucureşti..."
"Da...eu sunt." 
"Scrieţi aici, în ce perioadă aţi făcut şcoala, mai ţineţi minte?" 
"Hăh, ţin minte, îmi expiră mâine." Aproape că îmi venea să râd când am văzut ce faţă a făcut.
 "Hai să pornim, facem stânga." Nu vroiam să aud asta, data trecută, tipa la care am fost martor a oprit de patru ori motorul la pornirea din rampă din faţa stadionului. Eu am zis că nu sunt în stare să plec de acolo.  Am oprit motorul o dată, din a doua mi-a ieşit. M-a plimbat pe tot felul de străduţe, eram atât de amorţită, nu vedeam mai nimic.
"Intră în parcare la Plus." 
"Pe unde? Unde e?"
"Uite, chiar în stânga ta." 
"Aaa!"
 Ajungem în parcare şi mă pune să dau cu spatele. Pornesc eu încetişor, sincer nu ştiu unde mă uitam, dar aud: "Şi cu bătrânica din spatele maşinii ce facem?" Mda, era o tanti fix în spatele maşinii şi nu părea că ar vrea să se mişte, degeaba ţipau poliţistul şi o doamnă de pe undeva din parcare să se dea de acolo. Trec şi de obstacolul ăsta, mai fac şi o parcare puţin cam strâmbă şi am scăpat, l-am luat!
 Asta era pe la ora 15:00. Am plecat să beau o bere, rece. Nu mai băusem nimic de pe autostradă. Ajung la cămin, aş fi vrut să dorm, dar era o căldură infernală.  După câteva ore de primit telefoane cu felicitări, stat la poveşti, se face si 02:30 dimineaţa. Plec spre gară. Mă simţeam ca un aurolac din ăla care trăieşte din tren în tren, fără să se oprească. Nu mai suportam mirosul de şine, zgomotul de roţi de tren, agitaţia. Îmi iau bilet, mă duc la linia doi, vine un tren, nu-l anunţase nimeni. Caut vagonul patru...erau numai de la 22 la 14. Ciudat. Lumea începuse să urce, cât pe ce să urc şi eu când am auzir un poliţist "Ăstra e tren internaţional, a avut întârziere şi l-au băgat pe linia asta." Cu un râs amar mă gândeam ce-ar fi fost, după toate porcariile pe care le-am făcut, să mă mai urc şi aiurea în tren?!

Ziua 5: Ajung cu juma de oră întârziere în Bucureşti şi realizez că nu am cheie de la casă. Sun pe Gabi, e la muncă. Silvia? La muncă. Sorămea parcă era de la 7, ei, asta e, dorm pe banca din faţa blocului. Convinsă de gândul ăsta merg pe străduţa mea. Pe lângă mine, ca o vijelie trece sorămea. "Ce faci?", "Dă-mi o cheie că nu am.", "Ia, vorbim la muncă.", "Da." Am ajuns acasă, am făcut un duş, am băut o cafea, am plătit abonamentul la UPC, am plecat spre muncă. 

Rezumat:

9 ore pe autostradă
2 trenuri pierdute
1200 de km în patru zile
3 ore dormite în ultimele 48
1 carnet de conducere
...şi ziua nu s-a terminat.