Mica Egoistă

Ploua. Cu stropi mici si usori, nu mi-e greu sa tin ochii deschisi. Ii simt pe maini, pe fata, pe gat. Da, am uitat sa-mi inchei geaca, am doar tricoul pe care-l port prin casa...Ce proasta sa plec asa, dar e bine, nu mi-e frig. De fapt, ce e bine aici? E ceva in aer, ceva care apasa peste mine...un sentiment ciudat, un sentiment de rau. Poate din cauza stradutelor astora, cu case vechi, scheletice, atat mister si istorie la un loc.
De ce nu-mi cumpar o umbrela?
De ce am iesit din casa, la ora asta, pe vremea asta? Nu-i nimic, e un drum de 10 minute. S-au intamplat multe zilele astea, nu inafara, in mine...Parca am trai un an intr-o zi, atatea lucruri am inteles, atatea lucruri le-am vazut asa cum sunt. Si mi-am dat seama. Eu nu o sa am niciodata liniste, e ca si cum mintea mea nu a invatat ce e linistea si o respnge ca pe un virus.
Ce umbra ciudata am de cand m-am tuns, imi aduce aminte de un personaj negativ din desene animate, dar imi scapa acum. Si sunt bruneta, iar. E ciudat cat ma poate influenta o culoare, de data asta negru, ce stare de spirit pot sa imi induca anumite culori. De asta prefer culorile vesele, de asta am atat de putine haine negre...de fapt le am de cand cu tata.
M-am oprit brusc, de fapt am incetinit ca sa ocolesc pe cineva, doar mintea mi s-a oprit brusc. E ca si cum cineva din mine tipa "Trezeste-te, aici esti pe pamant!" O mana care ma strange de umar, o voce pe care n-o inteleg nu ma lasa sa merg mai departe. Oricat de tare ar fi tipat creierul meu a ma trezesc, nu reusesc, nu pot. Ma intorc mecanic, fara nici o expresie sa vad acel ceva ce m-a oprit. E intuneric si nu vad bine, doar niste umbre, si simt ceva ce-mi strabate tot corpul, se urca in gat si parca ma ineaca. Nu, nu e frica, m-am gandit. Sunt nervi, e o furie care ma impiedica sa gandesc. Acel ceva vorbeste, nu-mi dau seama ce zice, e doar un sentiment, e rau. O miscare si ceva ma trage de par. In capul meu e gol, bezna, dar mana mea pleaca de langa mine, se inclesteaza in gatul acelui ceva si strange. Strange cu toata fora de care e capabila, infinge unghiile si cauta o vena. Un gand mi-a fulgerat mai repede decat as fi clipit, gandul ca mi-e frica de mine. Tot corpul meu se pregatea pentru urmatoarea miscare, mi-am lasat greutatea pe mana inclestata si am impins acel ceva in gardul de langa. Nu vedeam nimic in fata ochilor, dar am simtit nevoia sa zic: "Daca te atingi de mine, te omor!". Si da, vorbeam serios. As fi putut...
Nimic nu parea imposibil in noaptea asta.
Am intors spatele si am plecat. Incet, incet am inceput sa vad lumini, sa aud zgomote de masini, sirene...
Am intrat in magazin, am raspuns "Bine..." cand vanzatoarea cu un zambet pe fata m-a intrebat "Ce faci, Roxana?".
Mi-am luat pachetul de tigari si am plecat. Pe acelasi drum. Pe acelasi drum gol, de data asta.
Am intrat in bloc si pe masura ce urcam scarile totul se reconstruia in mine.