Mica Egoistă

Cică timpul nu e prietenul nimănui, cu toate astea el le vindecă pe toate.

Timp n-am, timpul trece pe lângă mine şi aduce schimbări care dor. Trece, cu bune şi rele, trece şi ia de lângă mine oameni şi întâmplări, şi viaţa aşa cum a fost, trece şi-mi aduce în cale noi situaţii şi oameni, mai buni sau mai răi. Mi-e frică, mi-e frică rău de tot de trecerea timpului pentru că nu pot lupta cu asta şi în nici un caz nu pot învinge. Mi-e greu să mă despart de oameni, lucruri, obiceiuri, mi-e greu pentru că le iubesc, pentru că în tot ce mi-a trecut prin viaţă, prin mâini, am pus o bucăţică din mine. Poate altcineva mai raţional ar privi toate astea simplu, evenimente care vin şi trec, mergem înainte...dar ce să fac, mie mi-e greu...pentu că oricât ar urla raţiunea că aşa este normal(auzi, "normal", de parcă cine stabileşte ce e normal??!, dar de ce să mi se impună mie ceva ce eu nu reuşesc să asimilez ca fiind normal?!), oricât aş încerca să mă aliniez la cerinţele lumii, pentru că tot raţiunea îmi zice că doar aşa o să am linişte...nu pot, nu pot să ignor durerea din piept şi sentimentul că încerc să mă înşel pe mine.

Acum, timpul e duşmanul meu...aştept cu nerăbdare să mă vindece.