Mica Egoistă

...o mai ţineţi minte, nu? Fetiţa aia super şmecheră, mega deşteaptă, care avea mintea prea nepusă la treabă. Aşa   a început ea să mişte obiecte cu puterea minţii, să-şi terorizeze duşmanii şi să-i amuze pe prieteni. Până i-a dat cineva de lucru, sau de citit (mai sigur) şi gata, s-a liniştit.

În fine, am impresia că nu sunt prea coerentă la ora asta...în perioada asta.

Ideea e că atunci când am citit cartea mi s-a părut foarte nasol finalul. Cum adică i-au dat de lucru şi gata, şi-a pierdut puterile?! Laim.

Altă idee e că în ultima perioadă cam înţeleg ideea cărţii. Am schimbat/s-au schimbat multe în viaţa mea în ultimul timp. Am pierdut lucruri, am câştigat altele, m-am îndepărtat de anumite obiceiuri, relaţii...am început să construiesc altele, să le remodelez pe cele vechi pentru a nu le pierde, în principiu mi-e bine, am mintea ocupată.

Tot o idee ar fi că am mintea atât de ocupată de lucrurile noi încât mi-am pierdut "puterile". Accidental dau peste vechi temeri, vechi cunoştinţe, vechi relaţii, vechi obiceiuri, vechi fapte...îmi sunt dragi, încă le mai simt, sau cel puţin îmi aduc aminte cum se le simţeam. Ce a dispărut? A dispărut puterea de la le ţine în viaţă, puterea de a le menţine şi de a investi în ele. Au rămas puţine din cele "vechi"...doare cele mai bune.

Ideal ar fi să nu mai ţin cu dinţii de nimic din ce s-a perimat, să nu mai încerc să resuscitez mituri, poveşti şi balade. Ideal ar fi să-mi accept limitele şi să încerc să le ating. Ideal ar fi să mă las să-mi fie bine.

But where's the fun in that?