Mica Egoistă

Vegetez. Televizorul merge aiurea pe...HBO comedy, luminile-s aprise în toată casa, eu deschid pagină după pagină, link după link, porcărie după porcărie...
...şi am o revelaţie!
De fapt n-am, e mai mult o întrebare. Mă, eu oi fi nesimţită? Chiar mă gândeam acum.
Păi cum să nu mă gandesc când, în ultimul timp, mă trezesc în anumite cercuri de oameni şi se pare că n-am ce să discut. Nu, nu ştiu prea multe despre Japonia...a fost cutremur, tsunami, ceva cu centrala nucleară de la "fucuşima"(cred). Nu, nu ştiu de noul cod al muncii, sau de nu ştiu ce război...în Libia...şi ce treabă au francezii cu ăştia. Nu, nu ştiu ce naiba se mai întâmplă cu Boc în ultimul timp, sau cu toţi sclerozaţii ăia de-şi târâie burţile pe la TV.
Mai ciudat e că, în ciuda faptului că răspund cu "Nu" inevitabil la îtrebările de genul "Ai auzit că...?", "Ai văzut că...?", nici nu mă interesează răspunsul.
Nu că nu aş avea de unde să le aflu răspunsurile, nu. Da' m-am sictirit de atâta informaţie. Oriunde te uiţi ceva ţipă la tine: s-a întâmplat aia! se întâmplă nu-ştiu-ce! vine peste noi...! - da' HO!
Oare...mă gândesc...oare lumea în ziua de azi simte nevoia să se panicheze din cauză că a uitat cum să trăiască? Doar aşa îi mai gâdilă şi pe ei ceva? Chiar toate titlurile din ziare, de la TV, reclamele de pe stradă tre' să "ţipe" la  tine? - mie nu-mi place să ţipe cineva la mine, mai bine mă loveşte.
Câteodată am impresia că toţi stau la pândă şi abia aşteaptă să se întâmple ceva ca să prindă prilejul să urle : "Panică!", "Săriţi!", "Hai, vă rog, să ne mişcăm mai repede: nişte feţe plânse, haine rupte şi muci curgând în fasole. Hai, vă rog: dramă, multă dramă, haos, revoltă!" Bine...asta în cazul în care nu li se întâmplă chiar lor...atunci e nasol, reacţionează mai stingheri: "Hmm, facem ceva? Sau nu...mai bine, mai bine ne uităm în altă parte." - melodrama unei lumi plictisite.
Ai crede că toată lumea asta, expusă la atâtea şi atâtea poveşti, scenarii, întâmplări, discutate bineînţeles la cafea, în metrou, după masă, după sex, cu străinii din parc, ai crede că orice li s-ar întâmpla ar putea să facă faţă. Doar au discutat atât, doar au gândit atât, doar au dezbătut... - rahat, pun pariu că ar încerca să fugă ca oile prin deschizătura strungii, dar...ghici ce: tot o să vă mulgă cineva!

...şi revin la întrebarea mea: oi fi nesimţită că nu mă interesează toate astea? Şi dacă da, e grav? Oricum, pentru orice eventualitate, să ştiţi că am învăţat să zâmbesc a la "oau, daa, ce interesant!"...asta până văd cum mă descurc cu problema aici de faţă. Oioioiiii...

...o mai ţineţi minte, nu? Fetiţa aia super şmecheră, mega deşteaptă, care avea mintea prea nepusă la treabă. Aşa   a început ea să mişte obiecte cu puterea minţii, să-şi terorizeze duşmanii şi să-i amuze pe prieteni. Până i-a dat cineva de lucru, sau de citit (mai sigur) şi gata, s-a liniştit.

În fine, am impresia că nu sunt prea coerentă la ora asta...în perioada asta.

Ideea e că atunci când am citit cartea mi s-a părut foarte nasol finalul. Cum adică i-au dat de lucru şi gata, şi-a pierdut puterile?! Laim.

Altă idee e că în ultima perioadă cam înţeleg ideea cărţii. Am schimbat/s-au schimbat multe în viaţa mea în ultimul timp. Am pierdut lucruri, am câştigat altele, m-am îndepărtat de anumite obiceiuri, relaţii...am început să construiesc altele, să le remodelez pe cele vechi pentru a nu le pierde, în principiu mi-e bine, am mintea ocupată.

Tot o idee ar fi că am mintea atât de ocupată de lucrurile noi încât mi-am pierdut "puterile". Accidental dau peste vechi temeri, vechi cunoştinţe, vechi relaţii, vechi obiceiuri, vechi fapte...îmi sunt dragi, încă le mai simt, sau cel puţin îmi aduc aminte cum se le simţeam. Ce a dispărut? A dispărut puterea de la le ţine în viaţă, puterea de a le menţine şi de a investi în ele. Au rămas puţine din cele "vechi"...doare cele mai bune.

Ideal ar fi să nu mai ţin cu dinţii de nimic din ce s-a perimat, să nu mai încerc să resuscitez mituri, poveşti şi balade. Ideal ar fi să-mi accept limitele şi să încerc să le ating. Ideal ar fi să mă las să-mi fie bine.

But where's the fun in that?